miercuri, 17 aprilie 2013

De citit: "Coaliția pipelor" pe SibiuPipeCigar


Un articol bun pe site-ul Cercului fumatorilor de pipa&trabuc din Sibiu: "Coaliția pipelor - O PLEDOARIE PENTRU O POLITICĂ PRO-PLĂCERE", scris de Stefan Bichler. O "zicere" interesanta din finalul textului: "o dată cu fumul a dispărut și o bună parte de umanitatea discursului public politic" (cu precizarea ca "exceptia" Stalin este mentionata mai devreme in text). De citit!

marți, 5 februarie 2013

Din ciclul "Fumatorii traiesc mai putin"!


Un articol care mi-a placut: "Paul Spaniola, owner of downtown staple Paul's Pipe Shop, turns 100".




Poate ca titlul nu spune prea mult, dar explicatia foto - mai mult ca sigur: "Paul Spaniola celebrated his 100th birthday on Jan. 29. Paul is the founder of Paul's Pipe shop in downtown Flint which has been open 84 years. He also is a 6-time world champion in pipe smoking." :-)
Si inca un citat amuzant: "They all know they're related to a legend -- a six-time world pipe-smoking champion, the guy who was called to Hollywood in 1952 to teach actress Susan Haywood how to smoke a pipe for the 1953 film,"The President's Lady."
Pentru cine are rabdare sa citeasca tot articolul, acesta este link-ul.

luni, 19 noiembrie 2012

De ieri, si versiunea in limba franceza a interviului cu Rolando Negoita

Cei de la "Fumeurs de pipe" au postat cu ocazia aniversarii a 10 ani de existenta a forumului si versiunea franceza a interviului cu Rolando Negoita.

Piparii francofoni il pot citi aici.
Merci beaucoup mon ami!

joi, 25 octombrie 2012

Forum PCB - 4 ani

Prins cu treburi, am uitat sa postez la timp despre "aniversarea" Forumului PCB. O fac acum, cu captura de rigoare.

2009

2010

2011

2012

marți, 28 august 2012

English version - Portret of a pipe maker: Rolando Negoita

   "The romanian version of The American Dream" that's my point of view when talking about Rolando Negoita. Yet, it is not only because of him currently beeing on the list of the United States' most rich people, though he came to America only in the early 90's. It is certainly not because of this! It is rather for the fact that, in only two decades, Rolando managed to both impress and gain respect by mastering two domains that, apparently, have no boundaries to each other: that of fashion design and that of pipe manufacturing. Form, aspect, functionality. Ronaldo is a perfectionist, after all. But, before anything else, he...is an artist.



  You managed to enforce yourself very quickly and on a very curtailed market, that of elite pipe makers, where, usually, one needs about 10-20 years untill he gains the full trust of his clients and to make himself known.Which were the elements for your rapid success? The name you made for youself as a designer was an advantage in that?

  I don't think that, when I launched myself as a pipe maker, the name I made for myself as a fashion designer, at that moment, impressed any pipe collectors. Still, I have not the slightest doubt as to how useful were to me the tens of years of working with a large variety of forms, shapes and materials, my profund knowledge in projecting ergonomic functions made a strong fundation in manufacturing high quality pipes. I began to walk on this road with joy and self confidence and I consider that the key-moment of my success was the moment when I managed to fusionate the tehnical aspect with the aesthetical one. Most pipe manufacturers in the world are great artisans that, sadly, don't have that designer experience. I came from a whole other direction. My strong artistic training helped me greatly in gaining, in a very short time, attention and interest on my pipes. This new trend launched by me made some waves at first, but was also quickly adopted as a source of inspiration and, faster than I thought,  was assimilated by many pipemakers. This "phenomenon" was a great contribution to the elevation of my renown.  To "copy" doesn't really have a negative connotation, on the contrarry even. I have created a style, and as a consequence, a number of teenagers with some training in design and art started making pipes in the past few years.

  In your first years in the USA, have you ever thought that, after some years, you will complety give yourself to your passion of  pipe making? Which where the steps you took to turn from a successful designer into a worldwide renowed pipe maker?

  The tranzition was astonishingly sudden, and at this change came the contribution of a number of factors. It is true that, at the very begining, I didn't imagine that a collection-pipe's market even existed. I discovered it through the pipe clubs near my area and they got me into this thing tehnically. By smoking my own pipes, I caught the eye of other pipe smokers, which had later opened my eyes wide to this world of pipes: shows, online orders etc. This made me buy myself high quality briar wood and make more and more pipes while I was also working as a designer and kept my place in Parsons School of Design. At that time, I moved in with my familly form NYC to New Paltz. Here it was that I found again the joy of being close to nature, to savour a quiet life. Manufacturing pipes was, practically, a solution to this new tranzition in my life.

  You are quoted as the most avangardist pipe creator at a mondial level. Which pipe, which form do you consider the most apropriate for the name of Rolando Negoita?

  There is no form, but an actual style I introduced. Practically, I extend my creative antlers without preconceptions and I think that is the reason for the orginal aspect of my work. Wining the competition at Butz-Choquin reprezented a very important moment, and it was also a confirmation of the direction I chose to go. At the same time, the articles in certain magazines concerned with this subject have brought forth to me the intrest of a large audience.

  Which are the steps that take to the creation of a new pipe – how long does the genesis of such a work take, of it's final design and how long does it take to transmute it into practic work?

  The process itself differs from that of other pipe makers. I start everything from a drawing.  Traditionally, the forms are dictated exclusively by the firbres, the direction and the texture of the wood. My efforts to find the optimal relation of harmony between the wood itself and the form I choose to give it. It's a difficult thing because the wood  has it's own personality. That's why I draw alot, and then I choose to redraw, depending on the tehnical requirments dictated by the wood. I see it as a dialogue between the wood and form. Inspiration is a complex process. A form generates another. I like to work on themes, a good example in my case are botanical themes, industrial (art deco) etc. While I produce, I continue to draw, and when I finish a group, I usually already have another collection in the stage of drafts. The time I need for the execution may take from several days up to several weeks. Usually I work in groups of 5-6 pipes of the same form familly. In the process of working on the briar block there have to be several pauses where the wood is left to it's "rest", so I may have a fresh "dialogue". It may sound a bit metaphisical, but this process of finding the form is extremely important.



 From the workshop

  How many pipes end up thrown away until you get the form and quality you wish for?

  Many pipes are thrown away in this process so it's quite a large procent, due to the imperfections of the wood. Anualy, I make about 100-120 pipes and, except the orders from various clubs, I occasionaly take special orders, exclusively from my category of forms. Not more than 5-6 pipes a year from this category and I usually prefer them not to look alike.

  Which was the hardest pipe to "give birth to"?

  Sometimes the difficulty I choose to work on needs a tehnical solution over which I come over again, to re-think it, to simplify it and to perfectionate it. I can't say that certain pipes are harder to make than others. It's a matter of work, but a work I don't cosider to be a stress or an effort.  Because the joy of making a form, however difficult that may be, compensates for this effort. And however complicate a form may be I can't actually label it as "the most difficult". There were intricate forms, in which it seemed as if I cought my ears, but, after several weeks or even months, the wood "speaks" to you again and the solution to your problem becomes obvious.  To be more specifical : "The Blue Whale" is a difficult form, which I continue to diversificate. It is a good example for the relationship between the form and the material, on how the form recreates itself over the specific of the briar block. As a consequence there aren't  two "Blue Whales" that look alike. I take great caution when creating this form, since I consider them to be my true signature-style.

  What materails do you use when making a pipe?

  Except the highest quality of briar wood imported from Italy, which is specially cut to suit my forms, I also use high quality ebonite coming from a german company, but I also use silver, gold, titanium, which are my personal favourites when making the pipe rings. I use fosilized ivory, amber, exotic wood  and black bamboo root. I'm not the only pipe maker to use these materials, yet my trump over the others is my long experience in processing metals, and in my less common combinations between these certain materials.

  Did it ever tempt you to create classic pipe models – a Billiard, a Dublin etc.?

  I admire and apreciate classic forms and, ocasionaly, produce them, to the custom's astonishment. But it isn't my domain.

  You mentioned earlier about Butz-Chocquin, the only brand – as far as my knowledge goes – which can take pride in a pipe made after a model created by you. Are you intrested by other such colaborations.

  Butz-Chocquin wished to continue working with me, but I haven't found the time to spend at St. Claude, for the design must be made on their production specifics. There is interest on other such affiliations from my part, but it isn't possible for the time being, time consisting the essential element.

 

  About brothers and students:

  In almost all CV's of new generation pipe-makers, they admit, less or more precisely, the influence that consecrated masters have over them. In your case it is hardly beliveable such a thing, but, still, what pipe-makers do you admire from the national elite?

  In general I keep myself away from studying other colleagues work, the reason for this beeing my intention to keep my own view over my work. Still, I can admit that I apreciate Tom Eltang. We are good friends. We spent some time togheter and worked togheter in his workshop in Denmark. This is how I started to notice and admire his  impecable execution quality and  his vast knowledge in this domain, Tom coming from and old tradition of pipe-makers. I also wish to mention here young Arita, with whom I anually meet at Chicago. His pipes are truly unique and worthy of admiration.

  You said that each pipe-maker has his own tehniques, methods and secrets. Have you ever recieved requests on accepting rookies in your workshop?

  My workshop is open for anyone who wishes to learn. I had sevral interested pupils but, sadly, in the american concept, aprenticeship is based on "quick gratification". Meaning that you learn fast and make money faster. Many of those who come call for a quick abandon, that's beacuse of the complex procees implied by making a pipe. I haven't had yet a true apprentice, one that would fructificate what he learned here.

  One last question – how is it like to be a pipe-maker, one of the mondial elite, and living in a USA that is more and more intransigent when coming to anything that means smoking?

  Of course we all feel the company, especially when it comes to the priece of tabacoo. But I've noticed a certain interest increasing over the pipe market. I can't say  if this phenomenon is the consequence of the high increase in the cigarettes price or if it is only the man wishing to have a ritual in his daily life.



   Rolando Negoita: " I've started smoking pipes in the early 70's, when I was student at the Plastic Arts Institute. I was smoking Club and Amphora tabacoo when I had money, in a cheap chineese pipe. That determined me to try and make my own pipes." says the romano-american master. The first pipe made by Rolando Negoita came to life in 1979. Then came others, from diffrent types of wood. In 1990,

some of these pipes made it over the Ocean, following their maker in his american exodus: "I came here with a collection of four pipes made in Romania, made of diffrent types of fruit-tree wood, dog-rose root, which resembles briar the most, cherry, apple, and  prune.



  Favourite pipes and tabacoo

  We couldn't resist not knowing what is smoking and especially from what type of pipe a pipe maker such as Rolando Negoita. In an interview, the master pipe-maker, told us that he can't afford smoking his own pipes.

   "Nonetheless, the affirmation quoted by you is an irony at my adress. It is true that the ideea that master pipe-makers smoke the most unsignificant pipe exists, and that it is not fully false. Bo Norh said he was smoking on two old and "rusty" pipes. Tom Eltang is smoking a single small pipe, which he later throws and makes himself another one. I noticed that great pipe-makers have a humble attitude, in the good way of saying it, when concerning this aspect. No veteran pipe-maker will pride himself on smoking a high-end pipe, made by him, because of a sence of decency. In my workshop I have a rack of about 30 pipes which I received as gifts from friends, pipes with diffrent provenience and diffrent stories, which I ocassionaly smoke. From these pipes, one has a great sentimental worth for me, a Connoiseur feather-light, as it was bought to me by my wife, Alexandra, as a gift for my birthday sevral months after moving into America.The price of this pipe represented her salary on one month. Back to pipes,  from time to time I take out an unfinished block from the garbage case and in several hours I turn it into a decent pipe. Usually there are pipes with "cosmetic" deffects, but which are very dear to me due to their form. I mainly smoke Viginia, Perique and Burley tabacoo. I smoke more in the creation process, due to the fact that it puts me into a medative state, of peace and concentration. I consider american tabacoo to be superior to others. My favourite tabacoo is created by McClelland, but I also smoke tabacoo produced by Heart&Home and Cornell&Deihl. Also, the mix creator from Hearth&Home has recently  made a mixture of tabacoo with wich I helped, beeing one on my tastes, and that is called "Rolando's Own". It is a blend between Virginia and Perique, an all-day-smoke which was just released in the markets."



  "A special case for several reasons is Rolando Negoita. He is not American, and, it has hardly been a year since he made his entrance into the pipe world. Indeed, of Romanian origin, and from a family of artisans, Rolando Negoita studied at the Academie des Beaux Arts in Bucharest. Due to the shortage of decent pipes, he taught himself to carve pipes from all types of wood. He then came to the United States where he became a professor of jewelry and design. At the same time he started his own workshop where he began to create jewelry, knives, clothes, accessories, and, as was to be expected, pipes. Anything can inspire this designer, from whales to walnuts, from Greek amphoras to the Bauhaus aesthetics. If there is one single pipe maker about whom we can predict with certainty that one day his pipe creations will end up in museums, it is Rolando. Elegant, sensual, fascinating, perfectly proportioned and, above all, innovative, his pipes have revolutionized the appearance of the object that is so dear to us. Yet, they do not shock or fall into the trap of being too flashy or far out in style. As for the finishes, Rolando not only produces very appealing smooth pipes that are only waxed, he is also the creator of a new rustication style, the walnut finish, that imitates the look of a walnut. Does this great designer necessarily make great smoking tools? Not to worry, as thanks to the advice of pipe makers such as Tom Eltang and Trever Talbert, Rolando’s engineering is exemplary. This is great pipe art with an immense potential. As a matter of fact, during the last Chicago Pipe Show, Rolando won the prestigious award for Best Briar Display. He’ll go far. Very far."  says Erwin Van Hove, in his article "Go West",  published in French Pipe Mag.  (source Pipedia.org)

marți, 22 mai 2012

Portret de pipier: Rolando Negoita

In urma cu aproape un an si jumatate, cu ajutorul si amabilitatea lui Rolando Negoita, am realizat un interviu cu domnia-sa pentru cel de al doilea numar al revistei PCB. Pana la aparitia revistei, il public aici si, cu ajutorul lui Robaina, si pe site-ul PCB. Atentie! - interviul este destul de lung (peste 12.000 de caractere) si are numeroase fotografii, graţie amabilitatii lui Rolando, dar am preferat sa-l postez asa, nu segmentat in mai multe posturi.


Portret de pipier:
Rolando Negoiță

„American Dream, romanian version“ - Cam astfel cred eu că s-ar putea vorbi, foarte pe scurt, despre Rolando Negoiță. Și asta nu pentru că românul, stabilit din ’90 în Statele Unite, a reușit să-și înscrie numele pe lista miliardarilor americani. Clar nu după criteriul ăsta! Ci pentru faptul că, în doar două decenii, Rolando a reușit să se impună și să-i fie recunoscută unanim valoarea în două domenii care, aparent, nu au nicio tangență: designul vestimentar și crearea de pipe. Două domenii unite însă de ideea de perfecțiune. A formei, a aspectului, a funcționalității. Iar Rolando este un perfecționist. Dar, înainte de toate, un Artist.


 Sursa foto: Rolando Negoita

Ați reușit să vă impuneti foarte rapid pe o piață extrem de restrânsă, cea a pipierilor de elită, în care, de obicei, trebuie să treacă 10-20 de ani până se câștigă încrederea clienților și se clădește un nume. Care au fost elementele-cheie care au stat la baza succesului dvs. rapid? Renumele dobândit în domeniul designului a reprezentat un avantaj?

Nu cred că, la momentul intrării mele pe această piață, numele sau renumele meu în domeniul designului a fost cunoscut în lumea colecționarilor de pipe. Fără îndoială însă că experiența mea de zeci de ani de lucru cu o mare diversitate de materiale și forme, cunoașterea mea aprofundată în proiectarea funcțiilor ergonomice au constituit o bază solidă în manufacturarea pipelor de calitate. Am pornit pe acest drum cu încredere și bucurie și consider că momentul-cheie al succesului meu a fost atunci când am reușit să fuzionez aspectul tehnic și cel estetic. Majoritatea manufacturierilor de pipe din lume sunt artizani de mare calitate, dar fără o experiență stilistică, de design. Eu am venit din cu totul altă direcție. Iar pregătirea mea artistică solidă m-a ajutat să trezesc atenția și interesul pentru pipele mele în foarte scurt timp. Această nouă direcție lansată de mine a stârnit multe controverse, dar, în același timp, a devenit o sursă de inspirație și – mai repede decât am crezut – a fost asimilată de multi meșteri pipieri. Acest fenomen a contribuit la elevarea renumelui meu. A fi „copiat“ nu are o conotație negativă, dimpotrivă. Am creat un curent, un stil și, ca urmare, un număr de tineri cu pregătire în design și artă au început să facă pipe în ultimii ani.

V-ati gândit vreodată, în primii ani petrecuți în SUA, că, peste câțiva ani, vă veți dedica pasiunii dvs., crearea de pipe? Care au fost etapele, pașii acestei metamorfoze de la un designer de succes la un pipier din elita mondială?

Tranziția nu a fost bruscă, la această schimbare a contribuit un cumul de factori. Este adevărat însă că, la început, nu mi-am imaginat că există o piață a pipelor de colecție. Am descoperit-o însă cu ajutorul cluburilor de pipă din zona mea, ele m-au introdus pe această piață, practic. Fumând pipele mele, am atras atenția fumătorilor de pipă, care apoi mi-au deschis ochii în direcția pieței: show-uri, comenzi etc. Asta m-a stimulat și am început să-mi procur briar de calitate și să fac tot mai multe pipe, în paralel cu businessul de design și job-ul de la Parsons School of Design. În aceeași perioadă, m-am mutat împreuna cu familia mea din New York în New Paltz. Aici am redescoperit bucuria de a fi din nou în natură, de a savura viata liniștită. Manufacturarea pipelor a sosit, practic, ca o soluție la această tranziție.

Etapele creației

Sunteti cotat drept unul dintre cei mai avangardişti creatori de pipe la nivel mondial. Care considerati că este pipa, forma asociată automat numelui Rolando Negoiță?

Nu exista o formă, ci un stil pe care l-am introdus. Practic, îmi extind antenele creative făra preconcepții și cred că aceasta determină aspectul novator al muncii mele. Câștigarea competiției de la Butz- Chocquin a reprezentat un momen important, fiind mai mult o reafirmare a direcției propuse de mine. Totodată, articolele din revistele de specialitate au suscitat interesul unei largi audiențe.

Sursa foto: Rolando Negoita


Care sunt etapele care duc la crearea unei noi pipe - cât durează geneza formei primare, a designului final și cât durează  transpunerea ei în practică?

Procesul în sine diferă de cel al majorității creatorilor de pipe. Eu pornesc totul de la desen. Tradițional, formele sunt dictate exclusiv de fibra, direcția și textura lemnului. Efortul meu este de a găsi relația optimă, de armonie dintre forma propusă de mine și lemn. Lucru dificil, pentru că lemnul are personalitatea lui. De aceea desenez foarte mult, dupa care aleg și redesenez, pe baza cerințelor dictate de lemn. Este un dialog între lemn și formă. Inspirația este un proces complex. O formă o generează pe alta. Îmi place să lucrez pe teme, de exemplu teme botanice, industriale (art deco) etc. În timp ce produc, continui să desenez, iar când termin un grup, am deja altă colecție în stadiu de schițe. Timpul de execuție poate dura de la câteva zile până la săptămâni. De obicei, lucrez grupuri de 5-6 pipe în aceeași familie de forme. În procesul de degroșare a blocului de briar trebuie să existe niște pauze în care lemnul este lăsat să se „odihnească“, ca să pot apoi avea un dialog proaspat. Poate suna puțin metafizic, dar este extrem de important acest proces de redescoperire a formei.

Din atelier

Cate pipe ajung în coș până atingeți forma și calitatea pe care le doriți?

În coș ajunge un procent destul de mare, datorită imperfecțiunilor lemnului. Anual, produc în jur de 100, 120 de pipe și, în afara comenzilor pentru diverse cluburi, ocazional fac și comenzi speciale, exclusiv din categoria mea de forme. Nu mai mult de 5-6 pipe pe an și, în general, prefer să nu reproduc forme identice.

Sursa foto: Rolando Negoita


Care a fost pipa care s-a „născut“ cel mai greu?

Uneori gradul de dificultate pe care îl concep cere o rezolvare tehnică la care trebuie să revin, s-o regândesc, s-o simplific, s-o perfecționez. Nu pot spune că unele pipe se nasc mai ușor decât altele. E muncă, dar o muncă pe care nu o simt și o gândesc ca pe un efort, o pacoste. Pentru că bucuria de a face o formă, oricât de dificilă, compensează acest efort. Și oricât de complicată ar fi o formă nu o pot califica drept cea mai dificilă. Au fost forme intricate, în care părea ca mi-am prins degetele, dar, după câteva săptămâni sau chiar luni, lemnul îți vorbește din nou și soluția devine evidentă. Să fiu mai specific: „The Blue Whale“ este o formă dificilă, pe care continui să o diversific. Este un exemplu bun pentru relația formă- material, despre cum forma se recreează pe specificul blocului de briar. Ca urmare, nu sunt două „Blue Whales“ identice. Lucrez cu mare atenție la aceste forme, pentru că le consider adevărate „signature-style“.

Blue Whale Sursa foto: Rolando Negoita


Ce materiale utilizați în realizarea unei pipe?

În afara briarului de cea mai bună calitate importat din Italia, care este tăiat special pentru formele mele, folosesc ebonită de calitate superioară de la o firmă germană, dar și argint, aur, titan, care sunt metalele preferate de mine pentru decorațiile de inele. De asemenea, folosesc bachelită, fildeș fosilizat, ambră, lemn exotic și, cel mai recent, rădăcină de bambus negru. Nu sunt singurul pipier care folosește aceste materiale, însă atuul meu este experiența îndelungată pe care o am în prelucrarea artistică a metalelor, cât și combinațiile mai puțin comune pe care le realizez cu aceste materiale.

Blue Whale Sursa foto: Rolando Negoita


V-a tentat vreodată sau chiar ați realizat modele clasice de pipă - un Billiard, un Dublin etc.?

Admir și apreciez formele clasice și, ocazional, am produs, spre mirarea clientelei. Nu este însă domeniul meu.

Aminteați de Butz-Chocquin, singurul brand – după știința mea –care se poate mândri cu o pipă făcută după modelul creat de dvs. Sunteți interesat și de alte colaborări de acest gen?

Butz-Chocquin a dorit să continue colaborarea, dar nu am găsit încă timpul necesar pe care să-l petrec la St. Claude, pentru că designul trebuie realizat pe specificul lor de producție. Există interes pentru diverse alte colaborări de acest fel, dar, pentru moment, nu este posibil, timpul fiind factorul principal.

Blue Whale Sursa foto: Rolando Negoita


Despre confrați și ucenici

În majoritate CV-urilor pipierilor din noua generație, aceștia recunosc, mai mult sau mai puțin explicit, influenţa pe care maeștri consacrați au exercitat-o și o exercită încă asupra lor. În cazul dvs. greu de crezut că se poate vorbi de așa ceva, dar, totuși, din elita internațională, ce pipieri apreciați în mod special?

În general, evit să studiez pipele altor meseriași, scopul fiind de a-mi păstra o percepție proaspătă asupra lucrului meu. Totuși, pot spune că îl admir pe Tom Eltang. Suntem buni prieteni. Am petrecut ceva timp și am lucrat împreună în atelierul lui din Danemarca. Aşa am putut să apreciez impecabila calitate a execuției și a vastelor lui cunoștințe în acest domeniu, Tom venind dintr-o veche tradiție de meșteri pipieri. Aș mai vrea să-l mentionez aici și pe tânărul Arita, cu care mă întâlnesc anual la Chicago. Pipele lui sunt într-adevăr deosebite și demne de admirație.

Blue Whale Sursa foto: Rolando Negoita

Spuneați că fiecare pipier are propriile tehnici, metode de lucru și secrete proprii. Ați primit și acceptat solicitări de a primi ucenici în atelierul dvs.?

Atelierul meu este deschis oricui vrea să vină să învețe. Am avut câțiva elevi interesați, dar, din păcate, în concepția americană ucenicia se rezumă la „quick gratification“. Adică a învăța repede și a face bani repede. Mulți dintre cei care vin abandonează după câteva săptămâni, din cauza procesului complex pe care îl implică crearea unei pipe. Încă nu am avut niciun elev care să fructifice, să finalizeze ceea ce a învățat aici.

O ultimă întrebare – cum este să fii pipier, unul din elita mondială, într-o Americă din ce în ce mai intransigentă vizavi de tot ce ține de fumat? Resimțiți, direct sau indirect, presiunea campaniilor antifumat?

Desigur că resimțim cu toții campania, mai ales în prețul tutunului. Dar observ un interes mai mare pentru pipe. N-as putea însă spune dacă fenomenul este creat de creșterea astronomică a prețului la țigări sau este un reviriment al aspectului ritualic al vieții de zi cu zi.


 Sursa foto: Rolando Negoita
Rolando Negoiță: „Am început să fumez pipă în anii ’70, pe când eram student la Institutul de Arte Plastice. Fumam tutun Club și Amphora, când eram în bani, din pipe chinezești de 5 lei. Asta m-a determinat să încerc să-mi fac singur pipele“. Prima pipă făcută de Rolando Negoiță, datează din 1979. Au urmat apoi altele, din diverse esențe de lemn. În 1990, câteva dintre acestea au traversat Oceanul, însoțindu-l pe pipier în exodul său american: „Am venit cu o colecție de patru pipe făcute în România, din diverse esențe de lemn fructifer, respectiv rădăcină de măceș, care se apropie cel mai mult de briar, cireș, prun și măr“.


 Sursa foto: Rolando Negoita

Tutunuri și pipe preferate - Nu am rezistat tentației de a afla ce fumează și mai ales din ce fumează un pipier de talia lui Rolando Negoiță. Nu de alta, dar în cadrul unui interviu, maestrul pipier afirma, mai în glumă, mai în serios, că nu își permite să își fumeze propriile pipe. „Evident, afirmația citată este o ironie la adresa mea. Circulă însă ideea, nu foarte departe de adevăr, că maeștrii pipieri fumează cele mai nesemnificative pipe. Bo Nordh admitea că fumează din două pipe vechi și obosite. Tom Eltang fumează dintr-o singură pipă mică, pe care, dupa ce o saturează, o aruncă și își face alta. Am observat că maeștrii pipieri au o atitudine umilă, în sensul bun al cuvântului, vizavi de acest aspect. Nici un pipier veteran nu o să se mândrească fumând o pipă high-end făcută de el, dintr-un simț al decentei. În atelier am un rack de pipe primite cadou de la prieteni, aproximativ 30 de pipe de diverse proveniențe, cu diversele lor povești, pe care le fumez ocazional. Dintre aceastea, o pipă cu valoare sentimentală deosebită este un Connoiseur feather-light, cumpărat de soția mea, Alexandra, cadou de ziua mea, la câteva luni după ce am ajuns în America. Prețul pipei era valoarea salariului ei pe o lună. Revenind la pipe însă, din când în când, îmi mai scot din lada de rebuturi un bol nefinisat și în câteva ore îl transform într-o pipă decentă. De obicei, sunt pipe cu defecte «cosmetice», dar care îmi sunt foarte dragi ca formă. Fumez cu predilecție tutunuri Virginia, Perique și Burley. Fumez mai mult în timpul procesului de creație, pentru că îmi induce o stare meditativă, de liniște și concentrare. Consider tutunurile americane ca fiind superioare. Tutunul favorit este produs de McClelland, dar fumez și tabacuri create de Hearth&Home și Cornell&Diehl. De altfel, creatorul de mixturi de la Hearth&Home a produs recent o mixtură la care am colaborat, fiind pe gustul meu, și care se cheamă «Rolando’s Own». Este un blend de virginia si perique, foarte lejer, all-day-smoke, lansat de curând pe piață.“



 Blue Whale Sursa foto: Rolando Negoita



"A special case for several reasons is Rolando Negoita. He is not American, and, it has hardly been a year since he made his entrance into the pipe world. Indeed, of Romanian origin, and from a family of artisans, Rolando Negoita studied at the Academie des Beaux Arts in Bucharest. Due to the shortage of decent pipes, he taught himself to carve pipes from all types of wood. He then came to the United States where he became a professor of jewelry and design. At the same time he started his own workshop where he began to create jewelry, knives, clothes, accessories, and, as was to be expected, pipes. Anything can inspire this designer, from whales to walnuts, from Greek amphoras to the Bauhaus aesthetics. If there is one single pipe maker about whom we can predict with certainty that one day his pipe creations will end up in museums, it is Rolando. Elegant, sensual, fascinating, perfectly proportioned and, above all, innovative, his pipes have revolutionized the appearance of the object that is so dear to us. Yet, they do not shock or fall into the trap of being too flashy or far out in style. As for the finishes, Rolando not only produces very appealing smooth pipes that are only waxed, he is also the creator of a new rustication style, the walnut finish, that imitates the look of a walnut. Does this great designer necessarily make great smoking tools? Not to worry, as thanks to the advice of pipe makers such as Tom Eltang and Trever Talbert, Rolando’s engineering is exemplary. This is great pipe art with an immense potential. As a matter of fact, during the last Chicago Pipe Show, Rolando won the prestigious award for Best Briar Display. He’ll go far. Very far."
Erwin Van Hove, în articolul “Go West”, publicat in French Pipe Mag
(sursa Pipedia.org)